Autor: ALEXANDRU BUICAN
Titlu: THE IMPALER. A BIOGRAPHY OF VLAD III DRACULA
Gen: BIOGRAPHY
Colecția MEMORII/ BIOGRAFII
Pagini: 384
Dimensiuni: 15x23 cm
Editura: ACTAEON BOOKS
ISBN 978-606-94948-7-5
Preț: 115.00 Ron ➺                                  …⇅…

Many people know the myth of Dracula, but very few know that he was in fact a real person, an fifteenth century ruler of the Romanian people. Still, less people realize that the books they read about the subject are mostly the product of the imagination of the authors. In The Impaler: A Biography of Vlad III Dracula, author Alexandru Buican aims to limit strictly to historical sources Romanians, Hungarians, Turkish, Latin letting them speak for themselves, intending no less then to give the book on the historical Dracula. However uncomfortable may be for the modern reader, the facts about real Dracula’s life are presented with no exaggeration, without any attempt to avoid the psychological fact that made the fifteenth century scholar Mihail Beheim, a contemporary, no refer to the bluntly: „From all the madmen and all the/ tyrants I have ever heard of/ in this world/ and under these skies,/ within living memory,/ no other has been more cruel. It is hard to find, during the Middle Ages, a more controversial personality for posterity than Vlad III Dracula. Firstly, because of the nature of the documents historians could use in their attempt to reconstruct his character. A relatively small number of legends complete an equally restricted number of historical documents, gathered in two collections of texts belonging to medieval literature; they originated in Russia and Germany and described the appalling atrocities of the ruler. The Romanian historiography, definitely concerned with the personality of Vlad III, grasped the issue of the relation between these two types of sources from the very beginning. The method chosen by the historian Ioan Bogdan, about a century ago, became traditional in the Romanian historiography. Bogdan divided the documents into two sections: the former included political and diplomatic sources, the latter, literary narratives. This division has been scrupulously kept by Romanian historians to this day. But it requires a choice. The historian is called to decide between using the legends, Russian and German, and leaving them to philologists. This is not possible, because, in the process of reconstructing Vlad III’s individuality, sources cannot be separated. The attitude is not only a matter of method, it has deeper implications. As, it is obvious that the Romanian historiography handles with difficulty the material (the legends) attesting the sadism of the Prince. Despite the fame Vlad III is “enjoying” in the West, based on the legend of his terrifying ferocity, the Romanians feel that he was a rather positive figure of their national history. The rejection of this dichotomic two-headed human being by the Romanian consciousness, as sources bestow, is due, apparently, to a national sensitivity. Nevertheless, in most cases, the authors of monographs about Vlad III have been mainly driven by his celebrity! And his celebrity is not conferred primarily by strictly historical facts (to be found in documents), but just by the legend! The loss, occurring as a result of any refusal of accepting, relies in the fact that the character of Vlad III, complex, but highly uncommon, even for his time, and which cannot be understood at a unilateral reading, remains obscure. With such preconceptions, it goes without saying that you cannot restore that particular psychology (twice), that of an epoch and a (apparently) bizarre man. If we investigate the legend on his behavior, we find out that his barbarism is not very far above that age, an argument strongly invoked by Romanian historians! What then? Did contemporaries try, by insisting on cruel facts and on the bloody nature of the Romanian ruler, to really express their bewilderment when confronted with an entity beyond their understanding? That particular psychology, imposed to his contemporaries, is the aim of the present book to try to explain first and foremost. We are not afraid to admit Vlad III’s cruelty and it is not our intention to add another work which exonerates him of the legend, we intend to reveal and understand the inner complex of the voivode. Moreover, trying to present his civil status, besides the “heroic” data about the historic figure, and even more intimate details, we have sought to delineate an inner portrait of the famous and frightful man. In investigating Vlad III’s identity, we have decided to solve the dilemma of the sources, considering the legends as documentary material, both factual and psychological, and use them integrated into the narrative epic. Another feature of the Romanian monographs is that they are devoid of large quotations from documents. But this is exactly the essence of the historical evocation. No matter the authority (or talent!?) of an author, a mere narration of facts does not convince. In the long run, the narrative gives way to stories and arouses mistrust. History is not made up of statements, but of evidence. Narratives with no documentary base are not authoritative. Any document carrying energies of 14th century human wills shakes the soul. Therefore, abundantly quoting the sources means leaving the documents (historical and literary) “speak” by themselves, in our opinion the most honest way to elucidating the “psychological mystery of Vlad III Dracula (the Impaler).” Last, but not least, our intention is to put this translation of a corpus of documents, hardly accessible in any other language, except Romanian, at the disposal of those interested in Vlad III’s singularity.

Autor: FLORENTINA GHITA
Titlu: BASMELE COPIILOR
Gen: LITERATURA PENTRU COPII
Colecția AKADEMOS/DIDACTICA
Pagini: 68
Dimensiuni: 29x22.5 cm
Editura: ACTAEON BOOKS
ISBN 978-606-94695-6-5
Preț: 15.00 Ron ➺                                  …⇅…

„Auxiliarul se adresează elevilor de gimnaziu și liceu care doresc să-și aprofundeze noțiunile de teorie literară, dar și profesorilor care își propun să exerseze la clasă sau în cadrul unor activități extracurriculare problematica fantasticului, trăsăturile definitorii ale basmului popular, distincția față de cel cult, schema tipică, personajele sau mesajul educativ. Dintotdeauna omul a fost fascinat de miraculos, de evenimente care depășesc granițele realului, astfel basmul venind în întâmpinarea acestei nevoi interioare de a trăi alături de personaje fabuloase experiențe de viață inedite. De asemenea, sfera imaginativă a fiecărui individ e alimentată permanent de experiențele de lectură și de evenimentele cu care vine în contact zi de zi. Pornind de la aceste premise, lucrarea se constituie într-un instrument de exersare a creativității și a exprimării scrise în același timp. Ea a avut ca punct de plecare intenția lăudabilă a elevilor de liceu de a crea, în preajma zilei de 1 Iunie, povești pentru colegii lor din gimnaziu, în special pentru copiii de clasa a V-a. Percepută de aceștia din urmă ca o activitate ludică, lectura textelor create de către colegii mai mari a devenit însă un bun prilej de a-și descoperi propriile talente creatoare și, de ce nu, de a-și exersa forțele pe tărâmul literaturii pentru copii, imaginând la rândul lor noi basme, pe care le-au ilustrat cu multă încântare. În condițiile în care școala contemporană deplasează accentul de pe memorarea unei cantități de cunoștințe pe însușirea metodelor și tehnicilor activității intelectuale, pe dobândirea deprinderilor de muncă independentă, elevul devine participant activ la propria formare, iar profesorul de limba română se situează pe o nouă poziție, aceea de îndrumător al elevului, el îi transmite noțiunile fundamentale, îl înarmează cu metode și tehnici de studiu, îl învață cum să învețe. În acest context, culegerea de basme implică atât elevul de liceu, cât și pe cel de gimnaziu în activitatea complexă de formare și modelare a propriei personalități, oferindu-i pârghiile necesare actului creator. În această lucrare vom descoperi cu plăcere un minunat exercițiu de comunicare, caracterizat prin generozitate, empatie și imaginație într-o perioadă din ce în ce mai tehnologizată în care pare să primeze doar propria individualitate. Pe de-o parte, prin creații originale de forma basmelor, elevii de liceu își exersează abilitatea de a comunica empatic, de a înțelege și a reflecta la ceea ce simt colegii mai tineri, fiind sprijiniți în demersul lor de un cadru didactic cu viziune, cu dorința de a stimula interese și de a construi situații concrete de învățare dincolo de lecția tradițională. Pe de altă parte, publicul cititor de gimnaziu, primește cu bucurie darul neprețuit al cuvântului și contribuie cu entuziasm la desăvârșirea acestui proces de creație prin implicarea activă în elaborarea propriilor texte literare și a ilustrațiilor corespunzătoare. Auxiliarul oferă atât profesorilor de limba română, cât și elevilor o modalitate de lucru modernă și atractivă, plină de provocări, dar și de efecte transformatoare de lungă durată.” lect. univ.dr. Luminița TODEA

Autor: CAMIL PETRESCU
Titlu: AICI SE REPARĂ‚ IEFTIN ROATA NOROCULUI
Gen: TEATRU
Colecția RESTITUTIO
Pagini: 160
Dimensiuni: 20x13 cm
Editura: ACTAEON BOOKS
ISBN 978-606-94705-9-6
Preț: 26.00 Ron ➺                                  …⇅…

Editura ACTAEON BOOKS din Baia Mare inițiază Seria de Autor Camil Petrescu, Colecția RESTITUTIO care își propune să readucă în actualitate un scriitor pe cât de celebru, pe atât de puțin cunoscut. Prima piesă restitutivă editată o constituie drama Aici se repară ieftin roata norocului, netipărită niciodată în volum, și aceasta la mai bine de șase decenii de la moartea autorului. În septembrie 1956, cu şapte luni înainte de moarte, Camil Petrescu făcea un inventar al lucrărilor literare pe care, datorită bolii, era posibil să le lase în manuscris: „...În ceasul acesta al unei sănătăţi falimentare, prin abuz de muncă şi din alunecare peste timp, mă găsesc dator cu volumul al treilea din Un om între oameni, cu pregătirea pentru tipar a poemului eroi-comic Papuciada, de asemenea cu pregătirea pentru tipar a pieselor Caragiale şi Aici se repară ieftin roata norocului, toate de neocolit, care nu pot fi lăsate în drum...” Şi temerile sale se vor dovedi întemeiate. După trecerea în neființă a autorului, survenită la 13 mai 1957, Caragiale în vremea lui primeşte „bunul de tipar” în octombrie 1957; volumul al III-lea din Un om între oameni primeşte şi el bun de tipar în decembrie. Papuciada va trebui însă să mai aştepte (până în iulie 1966). Legenda spune că întârzierea s-ar fi datorat personajului Urs din epopee, existând teama că acesta s-ar fi putut să fie identificat drept o aluzie la ursul rusesc. Dar Roata norocului va avea soarta cea mai ingrată. După o încercare de tipărire, fragmentară, în Luceafărul, în august 1959, două acte se vor tipări în revista Teatrul, în august 1960. De atunci, deci de exact şase decenii, tăcerea, ca să nu spunem uitarea, s-a aşternut asupra acestei lucrări — până la această primă ediţie. Nota redacţiei revistei Teatrul, ce însoţeşte cele două acte, are un caracter confuz, aruncând un val de incertitudine asupra acestei piese atât de nenorocoase. Câteva afirmaţii, făcute fără simţul responsabilităţii în precizări, ar putea crea impresia că ne aflăm în faţa unei lucrări incomplete: „în această ultimă, nedefinitivată piesă”; „din păcate, Camil Petrescu nu şi-a putut realiza piesa până la capăt”, se afirmă acolo. Dar, tot în cursul acelei note se spune că: „piesa se numea în versiuni anterioare...” şi că scurtul fragment, tipărit în facsimil, provenind din actul trei din „versiunea 1957”, era un „fragment care nu se găseşte, de altfel, în nici una din versiunile complete ale piesei”. Avem deci de-a face, până la urmă, cu o piesă completă. Nici nu s-ar fi putut astfel, de vreme ce Camil scrisese mai multe „versiuni anterioare”, ale acestei piese buclucaşe „la care lucra de câţiva ani”. În cazul piesei Aici se repară ieftin roata norocului, din câteva versiuni, nu se mai găseşte nici una! Şi, totuşi, ea este una dintre cele mai interesante ale lui Camil, datorită tematicii ei şi datorită epocii în care a fost scrisă. Proiectele Bălcescu (teatru, proză, scenariu cinematografic) şi Caragiale erau menite doar a justifica o existenţă socială la suprafaţă. Era filozoful cel care se ascundea în spatele unor evocări istorice, în vreme ce lucra la doctrina sa, Substanţialismul, ce nu mai putea să vadă lumina tiparului în noile condiţii politice. Apoi, abordarea aceleiaşi epoci într-o lucrare de proporţii, cum e piesa Aici se repară ieftin roata norocului, înseamnă cu adevărat revenirea lui la literatură. Piesa nu e mai puţin „crudă” în investigarea psihologiei precare şi triviale a „burgheziei româneşti” care, în mediul ei de pauperitate morală, încerca să se „adapteze” realităţilor. Dar, o analiză a poziţiei scriitorului faţă de evenimentele din 1944 nu poate fi făcută în absenţa actului III, final, al piesei. Numai descoperirea lui, şi reintegrarea întregii lucrări „sistemului” camilpetrescian, poate da o imagine exactă a ceea ce s-a numit „colaboraţionismul” lui cu noul regim în acel „deceniu obsedant”. Refugiul său în trecutul neutru să fi trezit vreo suspiciune de „evaziune” de adeziune? Mai mult decât probabil, dar iar o chestiune la care n-am căpătat încă răspuns... Textul tipărit de Editura Actaeon Books îl reproduce pe cel din revista Teatrul. Cum acolo numerotarea scenelor şi tablourilor nu e întotdeauna logică, editorul a corijat această carenţă. În lista personajelor figurează şi nume care nu apar pe parcursul celor două acte şi presupunem că ele s-ar găsi în actul al III-lea. De asemenea, unele personaje, care apar însă, nu sunt trecute în listă. Fireşte că menţiunea „în ordinea intrării în scenă”, n-are relevanţă. De aceea s-a optat pentru trecerea celor două personaje absente din listă — Corloiu şi Lazăr — la sfârşit.

Autor: ALEXANDRU BUICAN
Titlu: BRÂNCUȘI - O BIOGRAFIE LEGENDARĂ
Gen: NONFICTION
Colecția MEMORII/BIOGRAFII
Pagini: 810
Dimensiuni: 17x23 cm
Editura: ACTAEON BOOKS
ISBN 978-606-95775-2-3
Preț: 150.00 Ron ➺                                  …⇅…

Calendarul — obiectiv — arată că de la apariția celei dintâi ediții a acestei cărți au trecut, nici mai mult, nici mai puțin, decât doisprezece ani! (Când, oare, vor fi trecut! și unde am fost eu în tot acest timp?!). Deși, de atunci, au fost mai multe intervenții să retipăresc lucrarea, am declinat aceste invitații, pline de bunăvoință de altfel. Mai mult: îmi aduc aminte reticența cu care am dat la tipar cartea atunci. Deși lucrasem la ea mai bine de cinci ani (fără nici un fel de pauze), îmi părea că, totuși, nu era „gata”. Deși dezgropasem sute de surse — literalmente —, care nu mai fuseseră niciodată valorificate în legătură cu Brâncuși (la New York frecventasem timp de cinci ani NY Public Library cu o îndârjire de care n-aș mai fi capabil în prezent), eram conștient că anume documente nu fuseseră încă făcute publice, nefiind puse, deci, la dispoziția cercetătorilor. În alt sens însă cartea era — atunci chiar — terminată. În timpul lucrului mai ales o idee m-a urmărit mereu. Confruntat cu marele, foarte marele număr de memorii pe care le-am dezgropat din atâtea și atâtea surse, s-a pus problema lăsării afară a multora din ele. Și atunci m-am întrebat dacă, păstrându-se structura de bază a cărții — cronologia, dar mai ales acele mari categorii conceptuale — „războiul”, „americani la Paris”, „dinner la Brâncuși”, „atelierul”, „din nou războiul” etc. — menite să fixeze în concepte culturale o existență, altminteri haotică precum viața însăși — nu s-ar putea scrie aceeași biografie folosindu-se alte intrări bibliografice decât cele dintr-o primă versiune. Evident, ar fi fost o încercare interesantă. Însă ar fi necesitat și ea vreun an sau doi de muncă, iar interesul ar fi stat mai mult în elucidarea multor probleme legate de arta biografică. Ideea însă m-a ajutat să-mi clarific o altă îndoială. Aceea a gradului de importanță al unor elemente primordiale biografiei. Anume corespondența primită și cea trimisă. Oricât aș fi evitat să folosesc memoriile unora sau altora dintre martorii oculari, împărțindu-le între cele două variante, n-aș fi putut evita reproducerea câtorva corpusuri epistolare fără de care viața lui Brâncuși ar fi devenit neinteligibilă — ori aceste corpusuri sunt unice! De pildă, scrisorile lui John Quinn („patronul” său) către Brâncuși și răspunsurile acestuia din urmă, la care s-ar putea adăuga cele ale altor colecționari și, mai ales, ale celor care i-au organizat expozițiile personale (toate în America!): Edward Steichen, Walter Pach, Marcel Duchamp, Marius de Zayas, Agnes Meyer sau Joseph Brummer (unice și ele, evident). Am înțeles atunci că singurele lucruri care rămăseseră afară (din arhivele ce nu fuseseră făcute publice), erau marginale și adăugarea lor nu mai putea, eventual, decât să aducă câte o precizeze în detalii. Totuși, anumite corpuri de corespondență, neutilizate, lăsau doar schițate unele dintre relațiile sentimentale ale lui Brâncuși. Nu este greu de văzut că bibliografia cărții este în proporție de mai bine de 90%, de proveniență americană și în prefața ediției întâi am arătat de ce. Acolo nu mai era, deci, aproape nimic de adăugat. Chestiunea nu stătea la fel în privința arhivelor franceze. De atunci însă, cercetători de la Muzeul de Artă Modernă din Paris au împlinit această lacună cu câteva publicații pe care le-am putut folosi, spre câștigul cititorilor. Astfel pot asigura pe cei care vor fi intere¬sați de această carte că, de astă dată, nimic cu adevărat important nu a mai fost trecut cu vederea sau, cum spun americanii, că nici o piatră nu a rămas neîntoarsă. Cred că acum, când închei această a doua ediție a unei cărți pe care am gândit-o și scris-o într-un interval de șaptesprezece ani, îi pot spune adio omului genial în atelierul căruia am trăit o mare parte din viața mea, nu numai alături de el, dar și de cohorte de vizitatori care mi-au impus, vrând nevrând, să-i cunosc (și chiar bine!). București, mai 2019 ALEXANDRU BUICAN

Autor: DANIELA SITAR-TĂUT
Titlu: JURNAL CU PAUL GOMA
Gen: MEMORII/BIOGRAFII
Colecția DOCUMENT
Pagini: 237
Dimensiuni: 15x23 cm
Editura: ACTAEON BOOKS
ISBN 978-606-94948-8-2
Preț: 30.00 Ron ➺                                  …⇅…

Prezenta carte se vrea un modest omagiu adus celui mai important scriitor postbelic român, Paul Goma, dar şi concretizarea unei promisiuni ne pe deplin realizate. Din 25 martie 2020 începe procesul receptării postume. Volumul trebuia să reflecte cumva aceste preocupări legate de literatura diasporei şi a disidenţei. Să fie autentică, reală. S-a alternat, aşadar, dialogul electronic al Danielei Sitar-Tăut cu Paul Goma, cu cronicile sau lucrările de conferinţă redactate în acei ani şi trimise autorului, între anii 2009-2015. „Un episod, semnalat, de altfel, în Jurnalul lui electronic a fost conferinţa pe tema exilului organizată de Institutul Cultural din Praga şi Universitatea Comenius din Bratislava la care funcţionam din toamna acelui an ca lector de limba română în septembrie 2010, la puţin timp după instalarea în capitala slovacă. Exceptând lucrarea mea despre Arta refugii şi universul tematic al scriitorului, numele lui Paul Goma n-a fost amintit. Şi nici nu apărea pe site-ul Institutului Cultural Român la secţiunea Luptători anticomunişti. Era omis voluntar. Era, cum zicea el însuşi, tăcut - la mai bine de douăzeci de ani de la căderea Zidului Berlinului şi instalarea, la noi, a unei democraţii originale în care Paul Goma era „interzisˮ, aplicându-i-se „conspirația tăcerii” de astă dată. Amintindu-le de el, după momentul iniţial de tăcere (nu ştiam atunci că nu era pe lista scriitorilor agreaţi de Institutul Cultural Român), am întâlnit reacţii retractile, de plecare a capului, de tăcere sau consideraţii debarasante, de tipul „Paul Goma şi-a distrus propriul mitˮ. În anii următori ai lectoratului meu bratislăvean, 2010-2013 i-am mai trimis câteva lucrări-cronici, prezentate la conferinţe şi valorificate apoi în revista băimăreană de cultură Nord Literar. La unele scrisori mi-a răspuns, alteori a inserat pur şi simplu textele în jurnalul lui electronic. Ultima epistolă primită datează din 2015, când pregăteam pentru tipar analiza Amneziei la români. I-am expediat constant numerele revistei Polemici, în care era amintit mereu, între anii 2016-2017.ˮ (Daniela Sitar-Tăut)

Autor: JULES VERNE
Titlu: CONTELE DE CHANTELEINE
Gen: ROMAN
Colecția JULES VERNE
Pagini: 142
Dimensiuni: 17x23 cm
Editura: ACTAEON BOOKS
ISBN 978-606-95775-5-4
Preț: 22.00 Ron ➺                                  …⇅…

Când, în 1971, în Elveția, la Lausanne, a apărut — pentru prima dată în volum — un „nou” roman de Jules Verne, Le Comte de Chanteleine, lumea literară putea foarte bine să creadă că se afla în fața unei opere inedite. Dar și acolo, faptul de a fi fost publicat în același tom împreună cu Étonnante aventure de la mission Barsac, roman absolut apocrif, trebuie să fi aruncat o lumină îndoielnică asupra acestui text. Nici împrejurarea de a fi fost tipărit într-o serie de Opere (vol. XV), nu va fi avut darul de a favoriza această scriere, după cum se va vedea, urgisită, nedându-i-se o expunere adecvată. În realitate, acest roman istoric, fusese publicat în urmă cu nu mai puțin de una sută și șapte ani, în 1864, în trei numere consecutive — octombrie-decembrie — ale revistei Musée des familles, an în care apărea în librării, celebrul azi, Voyage au centre de la terre. Musée de familles fusese revista ce, cu încredere în steaua tânărului autor, îi publicase prozele de început, printre care și micul și promițătorul roman, Martin Paz. Opera s-ar părea că și-ar avea geneza în faptele unui personaj real, Pierre-Suzanne Lucas de La Championnière, unul dintre locotenenții lui Charrette (François-Athanase de Charrette de la Contrie, devotat regalității, participant la asediul palatului Tuileries și luptător în Armata Catolică și Regală în timpul bătăliilor din regiunea Vendée dintre anii 1793-1796). Dar intervin aici și circumstanțe biografice. Pe lângă faptul de a fi plasată acțiunea în regiunea Vandée, deci în Bretania natală, unchiul lui Verne, Prudent Allotte de la Fuyé, trebuie să-i fi povestit adesea despre acest erou local (sub titlul Mémoires sur la guerre de Vendée, memoriile lui La Championnière aveau să fie publicate în 1904), și se spune chiar că Jules i-ar fi întâlnit repetat pe copiii lui La Championnière, în cursul vizitelor pe care le făcea, adus de unchiul său, în castelul acestora de la Brains, lângă Nantes. La acea dată, Prudent era — din 1828 și până în 1837 — și el administratorul castelului La Guerche, și își primea acolo cu bucurie nepotul pe timpul lungilor vacanțe de vară. Jules, care fusese deja destinat (evident) de tatăl său uneri cariere juridice, scria însă poezii. Castelul era încărcat de istorie și văzuse multe tragedii, în special în vremea războaielor vendeene. Iar descrierea castelului Chanteleine — așa cum apare în roman — poate foarte bine fi cea a lui La Guerche, deși Le Plessis, proprietate chiar a lui de La Championnière, nu se afla departe: „Castelul — spune Jules Verne — datează doar de pe vremea lui Ludovic al XIII-lea, dar era marcat de rugozitatea rustică pe care zidurile de granit o conferă edificiilor. Castelul dădea impresia că este masiv, impunător, la fel de indestructibil ca stâncile înșirare de-a lungul coastei. Și, totuși, nu avea turnuri, nici metereze, nici intrare prin spate, nici o cutie pentru santinelă atârnată ca un cuib de vulturi pe la colțurile zidurilor și nu dădea ideea unei fortărețe.” Data exactă a redactării textului rămâne încă un mister, dar anumite trăsături exterioare, de stil și de organizare a materiei, ca și interioare, legate de credințele politice și religioase ale tânărului Jules, ne îndreptățesc să bănuim o dată anterioară celei oferite de diferiți comentatori și biografi. În privința formei, romanul, ca întindere, este un pas înainte față de mai scurtele Martin Paz și Un hivernage dans les glases, care fiecare numără doar câte zece capitole, dar este substanțial mai scurt decât Cinq semaines en ballon sau Voyage au centre de la terre. Organizarea materialului epic într-un număr de 16 capitole va deveni un standard în viitor pentru autor. Dar mai importante sunt indiciile interne, legate de credințele politice și religioase. Acestea sunt foarte apropiate de cele care colorează Martin Paz. Devoțiunea catolică a autorului, foarte influențat la această dată de mediul familial, în special de tatăl său Pierre, apare aproape excesivă. Iar atitudinea sa ostilă Revoluției, deși fără patimă, care străbate întregul roman, și care l-a făcut pe editorul Jules Hertzel să se opună integrării lui în seria „Călătoriilor extraordinare”, va fi mult atenuată în chiar deceniul în care scrierea apare, un argument în plus să deducem că era redactat înainte. Mai e posibil și ca, în anul apariției, 1864, în Musée de familles, să fi fost chiar remaniat. La data la care Jules Verne ajunge la Paris și se înscrie la Facultatea de Drept, forțele regaliste se înfruntă tacit cu cele republicane. Jules Michelet a început publicarea marii sale Histoire de la Révolution française, care va atrage după sine suspendarea cursului său de la Collège de France. Apoi, înfruntarea se va radicaliza și, între 22 și 24 februarie are loc insurecția pariziană în urma căreia Ludovic-Filip este silit să abdice. Se va forma un guvern provizoriu, avându-i printre membri pe François Arago, matematician, Louis Blanc. istoric socialist, Alexandre-Auguste Ledru-Rollin, avocat și Alphonse de Lamartine, reprezentant de seamă al poeziei romantice — guvern pe care, în limbajul de astăzi, l-am putea numi „de tehnocrați”, iar acesta din urmă, la 25 februarie, proclamă cea de-a doua Republică franceză. Vor urma câteva luni de euforie și confuzii, adică de libertate, și fără masacrele din vremea Terorii. Dar a doua republică nu va dura nici cât să se veștjească florile pe mormântul „monarhiei din iulie” și, la 2 decembrie 1951, Ludovic-Napoleon va da o lovitură de stat și un Victor Hugo va fi trimis în exil, iar un Alexandre Dumas sau un Edgar Quinet se vor grăbi să se autoexileze. Aceleași tendințe își vor revendica drepturile cu aceeași justificare. Léon Foucault va demonstra, ca un alt Galilei, mișcarea de rotație a pământului, slujindu-se de un pendul ce va deveni de faimă mondenă; Auguste Comte va întemeia „pozitivismul”. Iar Barbey d’Aurevilly va tipări romane saturate de doctrina catolică. Acestei stări de spirit generale aparține și romanul lui Verne, Le comte de Chanterleine. Am mai putea adăuga și argumente de ordin literar. Tocmai a murit Balzac, al cărui roman, Les chouans, cronică a războaielor vendeene, a însemnat o reușită care l-a înscris de la sine în ciclul „La comédie humaine”! Iar Alexandre Dumas, după ce reînviase mare parte din istoria Franței sub zodia romanului, ajunsese — poate doar o coincidență — la epocile revoluției și a lui Napoleon: Joseph Balsamo, Le Collier de la Reine, Ange Pitou și La Comtese de Charny (Le Chevalier de Maison-Rouge stând oarecum în afara seriei), pe de o parte, și Les Compagnons de Jehu și Les Blancs et les Bleus, pe de alta. (Le Chevalier de Sainte-Hermine, romanul care încheia trilogia napoleoniană, și la care Dumas lucra atunci când a murit, în 1870, avea să rămână îngropat în ziarul care-l serializa pentru o sută și trezeci și cinci de ani!) Romanul e construit, evident, după formula lui Dumas, care spunea că pentru el istoria e doar cuiul de care el agață tabloul faptelor romanești. Nu ajunge însă la spiritul unic al acelui titan, ca să nu mai vorbim de volumul monstruos al cronicilor lui. Acțiunea romanului se defășoară între 14 martie 1793 și 27 iulie 1894, sau 9 Thérmidor, după noua denumire impusă calendarului de către revuluționari. Contele de Chanteleine și-a părăsit castelul strămoșilor ca să lupte, sub stindardul Armatei Regale și Catolice, împotriva guvernului revoluționar. În urma sa, soția îi este omorâtă și fiica arestată, prin mijlocirea unui anume Karval, om al locului, dar care fusese alungat de pe domeniu pentru furt. Reîntors, împreună cu un credincios al său, Kernan, află că și fiica sa fusese ghilotinată. Mergând la cimitir, în taină, pe timp de noapte, întâlnește însă acolo pe tânărul cavaler Henry de Trégolan, venit să-și plângă sora ucisă în împrejurări similare. Trégolan îi destăinuie contelui că, de fapt, fiica acestuia fusese salvată (lovitură de teatru), printr-o confuzie cu sora sa. Contele, Trégolan și Kernan se vor adăposti într-un sat pescăresc, sub anonimat, unde legătura dintre domnișoara Chanterleine și tânărul ei salvator va duce la căsătorie. Evenimentul se va celebra într-o grotă, faimoasă în ținut, Morgat, departe de spionii lui Karval. Refugiații sunt totuși trădați, și contele arestat. Kernan reușește să răzbune familia contelui omorându-l pe Karval și e hotărât să-și dea chiar viața ca să-l elibereze pe Chanteleine. În momentul în care acesta urca scările eșafodului, telegraful transmite știrea că la Paris Robespiere a fost executat pe eșafod și așa-ziza epocă a Terorii s-a încheiat. Tinerii se vor căsători, iar Chanteleine, care între timp a îmbrăcat haina monahală, va renunța la prerogativele sale ca să aducă alinare sufletească vandeenilor. Romanul, ce poate fi caracterizat drept de „capă și spadă”, este scris cu patos, și înfțișază situații dintre cele mai dramatice, din recuzita romantică, firește. Se deosebește de lucrările unor Balzac, Dumas sau Hugo, printr-o atitudine reținută, printr-o anumită răceală ce provine din grija pentru amănuntul istoric autentic. Pentru criticul avizat, e un fapt că autorul lui L’Île mistérieuse avea o doză serioasă de mizantropie, care scapă de obicei cititorului obișnuit. Exactitatea clinică cu care sunt descrise reacțiunile gloatei, înnebunite la vederea sângelui ce țâșnește în urma orgiei de execuții (copiii chiar erau instruiți în mânuirea ghilotinei de către revoluționari), dă un aer sumbru povestirii. Apoi, înflăcărarea religioasă a contelui de Chanterleine, aproape de fanatism, dau un aer sentențios vorbelor și acțiunilor sale, puțin potrivit cu sclipirile de spirit ale eroilor lui Dumas, de pildă. Curios fapt, romanul nu e acuzator, e doar precis, și deci grav. S-ar mai putea spune, lucru caracteristic când e vorba de Jules Verne, că, deși roman istoric, autorul introduce pentru prima oară, nu neapărat cerut de modalitatea scrierii, două alemente ce vor apărea aproape obsedant în creația sa: o insulă și o grotă! În ultimele decenii Le chevalier du Chanteleine s-a bucurat de atenția traducătorilor din mai multe țări — fiind tălmăcit în lumea anglo-saxonă (Anglia, America), în Germania, Italia, Spania, Țările nordice și chiar mai aproape de noi. Era timpul ca și în cultura română, care fără să fie de mare duratyă, este adâncă în substanță, și unde Jules Verne ocupă un loc special în stima cititorilor, această scriere meritorie să apară.

Autor: JULES VERNE
Titlu: VAPORUL MISTERIOS
Gen: CĂLĂTORII/RĂZBOIUL CIVIL AMERICAN
Pagini: 112
Dimensiuni: 20x13 cm
Editura: ACTAEON BOOKS
ISBN 978-606-94705-4-1
Preț: 15.00 Ron ➺                                  …⇅…

Într-o nouă serie a Călătoriilor Extraordinare ale lui Jules Verne, Editura Actaeon Books vrea să reinventeze în România pe acest autor care, de mult, în Franța și în culturile anglo-saxone, a fost revendicat de marea literatură (evident, fără a fi sustras tineretului, care va căuta mereu aventura). Micul roman Les forceurs de blocus (Vaporul misterios), subintitulat Études de mœurs contemporaines, având ca subiect o întâmplare din Războiul de Secesiune american, la retipărirea lui în Scoția a devenit instant un best seller... Deşi nu se cunoaşte data redactării romanului, el trebuie să fi fost scris chiar în anii Războiului Civil American. Cum în cursul verii anului următor Jules va fi foarte ocupat cu un alt proiect, micul roman cu subiect nord-american, va avea să mai aştepte publicarea. Noul proiect este un roman de călătorie în Africa, pe care Jules Verne îl numeşte Voyage en l’air — căci această tribulaţie africană va fi imaginată ca desfăşurându-se cu ajutorul unui mijloc de locomoţie dintre cele mai neortodoxe… un balon! În octombrie 1862 Jules Verne îl cunoaşte pe Jules Hetzel, editor parizian care are printre clienţii săi cele mai mari nume ale literaturii franceze ale timpului: Alphonse de Lamartine, Victor Hugo, Honoré de Balzac, Alexandre Dumas, George Sand, Hector Malot, Émile Zola etc. Şi, cum un lucru conduce către altul, lui Hetzel îndrăzneşte obscurul dramaturg să-i propună romanul Voyage en l’air spre publicare. După o serioasă revizuire, cerută de Hetzel, romanul, redenumit Cinq semaines en ballon, este acceptat şi, la 23 octombrie, Jules semnează un prim contract cu Hetzel. Apariţia acestuia va însemna un fulgerător succes şi autorul necunoscut, care a împlinit treizeci şi patru de ani, va deveni peste noapte o celebritate. Un asemenea succes nu poate fi lăsat să se „răcească” şi Hetzel îi propune imediat să continue să scrie în această manieră, el fiind gata să-l facă bogat. Şi Jules nu pierde nici el timpul şi răspunde cererii editorului său cu câteva proiecte care se vor materializa în scurt timp şi se vor numi Voyage au centre de la terre, Aventures du capitaine Hatteras, De la Terre à la Lune sau Les Enfants du capitaine Grant. În anul 1865 Războiul Civil American ia sfârşit cu victoria Uniunii. Atmosfera politică de pe Continent, şi din Franţa, se mai linişteşte, iar Jules Verne vrea să-şi vadă romanul tipărit. Dar se pare că Hetzel, care i-a mai refuzat câteva texte, considerând precedentele bestsellers-uri, care au făcut deja din autorul lor un creator de mituri, nu găseşte nici micul roman Les Forceurs de blocus, demn de marea Magasin d'Éducation et de récréation. Va fi Musée des familles, revistă ilustrată ce-i publicase prozele de început, cea care serializează lucrarea în anul 1865. Dacă acredităm clasamentul din Index Translationum, cu nu mai puțin 4833 traduceri în 148 de limbi, Jules Verne deține locul al doilea în rândul celor mai traduși autori, devansat doar de către Agatha Christie. În 2011, scriitorul era de asemenea autorul de limbă franceză cel mai tradus din lume și cel mai tradus romancier. În limba română cea mai fidelă traducere a cărții îi aparține lui George B. Rareș și datează din anul 1924. Această versiune, precum și ilustrația originală, din 1865 a cărții, am adaptat-o în ediția noastră, la Actaeon Books, operând fine modificări de ordin lingvistic și ortografic. Totodată am optat pentru titlul fericit găsit de către acesta, Vaporul misterios, în detrimentul variantelor care au ales varianta încetățenită, Spărgătorii blocadei. În 2008 a apărut cartea audio Les Forceurs de Blocus în cadrul ediției Des Oreilles Pour Lire, ceea ce reflectă interesul și actualitatea romanului catalogat multă vreme de către critica literară drept ,,o nuvelă mai lungă”. Pentru interpretarea sa, comediantul Charles Reale a căpătat cu distincția Coup de Cœur oferită de către academia Charles Cros.

Autor: CAMIL PETRESCU
Titlu: HUSSERL. O INTRODUCERE ÎN FILOZOFIA FENOMENOLGICĂ‚
Gen: ESEU/FILOZIOFIE
Pagini: 112
Dimensiuni: 20x13 cm
Editura: ACTAEON BOOKS
ISBN 978-606-94705-7-2
Preț: 21.00 Ron ➺                                  …⇅…

Cel de-al doilea război mondial avea să conducă înspre o îngreunare a activităților culturale,dar nu și o suspendare a lor: „Mi-am spus că – nota în jurnal Camil Petrescu – războiul este o experiență apologetică și că atunci când fatalitatea face să te înâlnești cu el, trebuie să profiți ca să-l studiezi. Savantul în fizică ori chimie poate să facă oricând vrea experiențe în laborator, dar filozoful nu poate pretinde un război anume“ (Ibid., pag. 119.). Va ține, vreme de doi ani, în Revista Fundațiilor Regale, al cărei prim redactor era, un Jurnal de război, analizând situația de pe diferitele fronturi. În 1942 prima versiune a Doctrinei substanței e gata. Conștient de precaritatea existenței în acele vremuri, în cursul unei călătorii la Roma, depune această versiune la Biblioteca Vaticanului. După 1947, odată cu comunizarea României, lucrurile aveau să devină, pentru filozof, cu adevărat tragice. Filozofia fusese izgonită din templul ei și înlocuită cu o ideologie de partid, iar destinul filozofic al lui Camil Petrescu, frânt. Referindu-se la acest aspect, editorul volumului Husserl..., Alexandru Buican, remarcă: –Importanţa operei filozofice a lui Camil Petrescu, autorul DOCTRINEI SUBSTANȚEI, este încă nebănuită. Editura ACTAEON BOOKS îşi propune să retipărească, sistematic, textele filozofului, pentru a facilita o redeschidere a discuţiei în jurul Substanţialismului. Husserl. O introducere în filozofia fenomenologică, marchează tocmai momentul trecerii filozofului român de la fenomenologia husserliană la substanţialism. Ediția de față reproduce întocmai conținutul volumului extras din Istoria Filozofiei Moderne. Cum, la o reeditare, datorată d-nei Florica Ichim și d-lui Vasile Dem Zamfirescu, s-a folosit un exemplar completat de autor, am optat să introducem și noi textele adiționale, dar în note. Ca de obicei, datorită condițiilor editoriale ale vremii, în text apar multe erori. De pildă, succesiunea numerelor capitolelor e defectuoasă, și a trebuit să îndreptăm această lacună. Dacă am reușit să dăm acestui text scurt, dar deosebit de substanțial, acea demnitate editorială pe care o merită, scopul nostru a fost realizat.“